În partea de est a Transilvaniei, în Ținutul Secuiesc, există un peisaj – singurul – care și-a primit numele de la resursele minerale proprii: Ținutul Sării. Ca parte a acestuia este masa de sare care are diametrul de 1,2 x 1,4 km, cu formă ușor elipsoidală și este înrădăcinată la o adâncime de 2,7 km. Linia Corund – Praid – Sovata – Gurghiu reprezintă traseul sării din Transilvania de Est (“centura de sare”), iar din aceasta se evidențiază Valea Sării din Praid.
Ocna de sare din Praid dispune de o varietate de secrete: geologice, istorice, miniere și de sănătate. Primul secret constă în formarea sării din Transilvania. Formare sării din Transilvania – dintre care și pliurile de sare din Praid – datează din era geologică din Lower Baden, în urmă cu aproximativ 20-22 milioane de ani. Sedimentele geologice ale următoarei perioade s-au depus pe straturile de sare deja precipitate și sub presiunea lor le-au împins spre marginea bazinului Transilvaniei. Greutate specifică mai mică a mediului de sare i-a facilitat de asemenea mișcarea, și de-a lungul liniilor de rupere existente a izbucnit, formând inele mari de sare și pliuri de diapir. Averea de sare din Praid prezintă sarea gemă extrasă de sute de ani și comoara fără fund a Transilvaniei.
Comunitatea veche a proprietății și egalitatea juridică din Ținutul Secuiesc au avut o influență decisivă asupra mineritului și comerțului cu sare a secuimii. Unul dintre elementele libertății secuilor (libertas) era reprezentat de faptul că comorile naturale puteau fi folosite în propriul beneficiu, de aici provine și libertatea “dreptului la sare” al secuilor. Aceasta reprezintă cheia secretului istoriei sării din Praid, deoarece de-a lungul timpului extracția de sare era reprezentată de restricționarea și restabilirea legii cu privire la libertatea dreptului la sare.
Prima referire scrisă care face referire indirectă la extracția de sare din regiunea sării o întâlnim într-o scrisoare de privilegiu dată Ordinului Cavalerului german din Țara Bârsei (în anul 1222) de împăratul Andrei al II-lea, permițând să dețină câte șase nave pe râurile Mureș și Olt, cu ajutorul cărora într-o direcție transportau sare, iar în cealaltă alte mărfuri.
Următoarea menționare a minei de sare are loc în anul 1405, când regele Sigismund de Luxemburg a interzis proprietarilor să-și deschidă propriile mine de sare pe propriul lor pământ. În anul 1463, regele Matei Corvin a confirmat libertatea dreptului de exploatare a sării și comercializare acesteia. Chiar de la început sarea din Ținutul Sării era proprietatea publică a secuimii, și astfel fiecare gospodărie secuiască primea sare în mod gratuit, dar numai până în anul 1562, când după o revoltă, Ioan Sigismund al II-lea a ocupat mina de sare în folosul camerei regale. Printre condițiile alegerii domnitorilor din Transilvania se număra respectul privind libertatea antică a secuilor și garanția la libertatea dreptății sării: Báthori Gábor (1603), Bocskai István (1605), Bethlen Gábor (1613) és I. Rákóczi György (1631). Sarea gratuită cuvenită secuilor a fost dată înapoi în timpul războiului de independență condus de Rákóczi Francisc al II-lea.
Mineritul sării din subteran de la Praid a început din anul 1762, când s-a deschis mina Iosif, de forma clopotului („mitră”), sub îndrumarea unui ofițer minier austriac, Johann Frendl. Sarea extrasă, legată în piele de bivol, era trasă la suprafață de patru perechi de cai, dar în anul 1765 au fost văzute și picturi de suprafață. În anul 1864 s-a deschis mina paralelă trapezoidală, pe urmă în anul 1898 a început gonirea tunelului de cercetare Elisabeta, în partea nord-vestică a canionului de sare.
Tehnicile de cultivare medievală a minelor de sare din Transilvania și Maramureș după primul război mondial (1920) au fost reorganizate de administrația românească. În anul 1945 a fost introdusă extragerea sării cu explozibil, în urma căreia tradiția maghiară de extracție a sării a devenit definitiv un memoriu istoric.
Între anii 1947–1949 s-a deschis mina care păstrează amintirea marelui revoluționar secui Dózsa György, dar până în anul 1954 a funcționat și mina paralelă.
În anul 1978 sub vechile camere ale minei au fost construite noi nivele de adâncime cu dimensiuni unice a camerelor (12 metri înălțime, 20 metri lățime și 200 metri lungime) în toată țara. Mai târziu, în anul 1991 a început formarea zonei miniere Telegdy în partea nord-estică a salinei. Aici dimensiunile camerelor sunt de 16 metri lățime și 8 metri înălțime, iar grinzile de susținere pătrate au o secțiune transversală de 14 metri x 14 metri.
Sarea din Praid încă din secolul XV, este numită ca „sarea secuiască”, care a dat denumirea unei regiuni din Transilvania, a dat dreptul la sare, a oferit de secole locuri de muncă și condiții de trai oamenilor din regiune, și nu în ultimul rând dă gustul și sufletul mâncărurilor secuiești și transilvănene.
Salina din Praid își păstrează ultima valoare secretă: farmecul nesfârșit. Cine îl descifrează – primește în dar eternitatea – se poate transforma într-un idol de sare.
