Betöltés

Porțile secuiești sculptate și pictate din Satu Mare

Poarta secuiască are de obicei acoperiș mare și de cele mai multe ori este ornamentată. Probabil sub efectul vechilor conace nobiliare aceasta a ajuns în fața caselor țărănești secuiești. Dispune de două intrări, una pietonală și una pentru trăsuri, stâlpii porții sunt legați cu o grindă frontală, denumită coadă de rândunică. Structura acoperișului, cu sau fără porumbar, este acoperită cu șindrilă dantelată. Deschizătoarele porții sunt pardosite cu scândură, sau pe partea din jos pardosite cu scândură, iar în partea de sus cu șipcă. De obicei este realizată din stejar, cu tehnică populară de teslare. Lucrările sunt realizate cu ajutorul cuielor de lemn și celor din fier forjat, montate în poziție orizontală, după care se ridică în poziție verticală se sculptează și se pictează cu motive decorative. Bărbații din sat realizează câte o poartă în clacă, inaugurarea acestuia fiind un eveniment festiv în viața satului.

Nyírő József descrie rolul porții secuiești în viața comunității secuiești: „Poarta secuiască este ornamentul de măsură și coroana casei secuiești, pe care gazda o privește de-a dreptul ca un membru al familiei. Taie copacii pădurii, însă în locul vieții pierdute creează una nouă, fiindcă poarta secuiască într-adevăr trăiește și face parte din viața anevoioasă de zi cu zi; devine vie prin faptul că secuiul își pune sufletul când o sculptează și gravează numele lui Dumnezeu cu litere blânde și pioase…”

În Ținutul Secuiesc aproape în fiecare sat putem găsi câte o poartă secuiască sculptată, unică. Dintre acestea Satu Mare reprezintă o valoare artistică remarcabilă, aici locuitorii păstrează în suflet soarta porților secuiești, încercând să aibă grijă de supraviețuirea meseriei de sculptor de porților. În zona Odorhei aici se pot vedea cele mai multe porți secuiești, a căror valoare muzeală este incontestabilă. În sat se pot găsi mai mult de 200 de porți secuiești, aflate în proprietate privată, dintre acestea 25 sunt declarate monumente istorice, datorită vechimii și unicității lor. Cea mai veche poartă sculptată și ornamentată de aici datează din anul 1858 și împodobește intrarea casei preotului romano-catolic.

Caracteristica porților secuiești din Satu Mare este reprezentată de motivele pictate, plasate pe lângă ornamentele sculptate pe porți. Meșterii care realizează porțile au păstrat și au folosit multe elemente antice ale artei ornamentale populare.

Partea de jos a porților din Satu Mare este de culoare verde, simbolizând pământul, iar partea de sus fiind de culoare albastră, reprezentând cerul. Pe cer sunt plasate de obicei luna, soarele și stelele, cu diferite împletituri de flori și motive florale țesute, legate.

Pe lângă motivele pictate trebuie să menționăm și inscripțiile porților. Pe lângă data realizării porții apar multe îndemnuri, sfaturi bune, texte de bun venit, texte de recunoștință adresate Domnului Dumnezeu.

Începând cu anul 1999, Asociația Culturală Tradițională Kőlik din Satu Mare organizează anual evenimentul numit Ziua Porților Secuiești, care oferă o oportunitate pentru organizarea de conferințe și întâlniri științifice, etnografice și întâlniri pentru cei care se dedică tradiției folclorice, culturii populare și meșteșugurilor populare. În urma dezbaterilor despre ziua porților secuiești, la care au participat etnografi, muzeologi și sculptori de porți din județul Harghita, s-a creat un așa numit „Forum al porților”, care dorește să cartografieze cu criterii uniforme și să prelucreze electronic vechile porți ale satelor din zona Odorhei.

În 2009 a început programul care se axează pe renovarea și restaurarea porților secuiești, care funcționează cu ajutorul Asociației Culturale Tradiționale Kőlik, Consiliului local din Satu Mare și Consiliul Județean Harghita, acesta nu se concentrează numai asupra porților din zona Odorhei, ci și creațiilor valoroase din alte județe.

În 2012 doamna Kovács Piroska, fondatorul Asociației Culturale Tradiționale Kőlik, a fost nominalizată cu premiul Cultura Nostra, în categoria „Contribuție remarcabilă”, pentru munca sa dedicată salvării porților secuiești. „Acest premiu nu este pentru o singură persoană, acesta reprezintă succesul comunității din Satu Mare și a Secuimii”, a afirmat doamna Piroska.