În partea de est a Transilvaniei, în Ținutul Secuiesc, există un peisaj – singurul – care și-a primit numele de la resursele minerale proprii: Ținutul Sării. Aici se află masa uriașă de sare de la Praid, o parte a acesteia fiind rupt de râul Corund, astfel creând „Canionul de Sare”, unic și deosebit.
Masa de sare care se reliefează semnificativ din mediul său a determinat forme carstice specifice de suprafață. Pe suprafața scoarței pământului, relieful carstic ocupă un loc special, deoarece dintre toate tipurile de relief, reprezintă singura formațiune, care s-a format exclusiv datorită tipului de rocă sedimentară. În perimetrul munților și stâncilor de sare putem observa fenomenul de carst salin, pe suprafața zonelor cu sare pot apărea pâlnii de dimensiuni mici și mari, care se aseamănă cu fenomenul carstic al zonelor calcaroase.
Canionul de sare se află în partea sud-vestică a Muntelui de Sare, în fond în defileul pârâului Corund. În canionul de sare ne întâlnim cu acele stânci de sare care sunt cunoscute ca stâncile de sare din Praid și constituie atracție turistică încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
O parte a canionul și a muntelui de sare, 60 de hectare a fost declarată arie naturală geologică protejată (conform Legii nr. 5/2000).
Pe partea sud-vestică a muntelui de sare (cu altă denumire Corbul Mare) se află canionul de sare, acesta fiind defileul pârâului Corund (pârâul Apă-mare), unde pârâul a tăiat coloana de sare între muntele de sare și latura Gyilkos (numit Gyurkos), astfel detașând un mic deal (Corbul mic).
Formele carstice ale canionului de sare sunt alcătuite din stânci de halit, care pe vreme ploioasă sunt gri, iar când vremea este frumoasă strălucesc în culoarea albă. Câmpurile de sare și rămășițele erodate ale rocilor de sare sunt spectaculoase, zidurile de sare, crestele de sare cu muchii ascuțite și prăpastiile mici de sare decorează canionul de sare. La baza rocilor de sare există multe izvoare de sare, scurgeri de sare, dintre care cele cu debit mai mare ajung până la pârâul Corund și stratul subțire de sare care precipită din apa lor în vreme uscată are ca rezultat deșerturi sărate albe. În prăpastia de sare putem observa diferite formațiuni de sare bizare, cauzate de o ruptură produsă pe pista fostului depozit Elisabeta.
În prezent, asociația halofilă de plante din jurul izvoarelor sărate constă în următoarele specii: Limonium gmelini, Salicornea herbacea, Aster tripolium, Spergularia salina, Salsola soda, Artemisia salina, Plantago maritima și Statice gmelini. Studiul lui Gönczi Lajos (1890) conține date valoroase, la fel ca și colecția sa de plante păstrată la Odorheiu-Secuiesc, ca de exemplu Artemisia salina Willd.
Timpul formării canionului de sare este dificil de determinat. După Orbán Balázs: „pârâul și-a părăsit cursul sub Haramul-Mare cu un secol în urmă (deci aproximativ în jurul anilor 1760), și întorcându-se spre est și-a săpat un tunel frumos sub muntele de sare.” În opinia lui Sófalvi András poate fi eronată determinarea perioadei de către Orbán Balázs, fiindcă pe harta care s-a realizat în jurul anului 1769, pârâul Corund a fost descris așa cum este astăzi. Descrierea hărții nu include date, ceea ce ar indica faptul că acest eveniment ar fi avut loc recent. Nici un material nu se referă la acest eveniment (Fichtel, Fridvalszki, Benkő József), deci se poate presupune că formarea canionului de sare ar fi avut loc în vremurile istorice anterioare.
În opinia geologului Bányai János (1941), pârâul Corund a curs dinspre Ocna de Jos, de-a lungul drumului către vechea mină și s-a vărsat în Târnava Mică. Mai târziu s-a format o trecătoare mai adâncă datorită unei serii de rupturi a canalelor de apă, care a deviat apa Corundului și, în același timp, a drenat lacul care a acoperit pe vremuri lunca între Ocna de Sus și Ocna de Jos. Potrivit altor opinii, lanțul de cavități de mine artificiale de suprafață existente anterior a fost spălat de pârâul adâncit.
Canionul de sare după părerea lui Vintilă Mihăilescu și Székely András este epigenetic. Imaginând formarea lui, pârâul a curs pe suprafața muntelui de sare și și-a adâncit valea în mod epigenetic. Mai probabil este totuși că înaintea formării muntelui de sare, pârâul Corund s-a vărsat fără întrerupere în Târnava Mică până la sfârșitul noului Pleistocen, când muntele de sare a început să se ridice.
Conform teoriei lui Tövissi József: muntele de sare, cu ridicarea sa a oprit treptat fluxul pârâului Corund. În spatele lui s-a format un lac mare, umflat, acesta fiind drenat, în mod antecedent, de brațul stâng al râului Târnava Mică între șaua dintre Kövesvápa și muntele de sare. Făgașul lacului a fost încărcat în curând de aluviunile aduse de pârâul Corund și a brațelor acestuia, și în cele din urmă a ajuns la nivelul muntelui de sare. În același timp, fluxul inferior al pârâului Corund cu ajutorul sării solubile și-a dezvoltat un canion, cu ajutorul căruia piscina lacului umplut de o câmpie de 500 m a reluat pârâul din Corundul de sus. După aceasta ținând pasul cu ritmul de mișcare, masa de sare care se afla în continuă creștere a pătruns treptat în sare și a tăiat-o cu o strâmtoare îngustă, creând astfel stadiul antecedent al fluxului inferior al pârâului Corund.
Zentai Zoltán (1994) a măsurat ritmul accelerat al dezvoltării carstice pe o parte a pârâului Corund existent anterior, mai exact la groapa Kádas. În opinia lui istoria formării dolinelor ar fi putut fi în felul următor: pârâul, adâncind piscina, a subțiat straturile de oprire a apei, astfel încât o parte a apei s-ar fi scurs prin fundul făgașului. În așa fel s-a format în făgaș prima dolină, care s-a extins și a crescut, astfel o mare proporție a apei a fost direcționată în adâncuri. Între timp pe partea superioară a făgașului dolinei s-a subțiat depunerea și a început formarea unei noi doline, care apoi a înghițit din ce în ce mai multă apă, până când cantitatea totală de apă a dispărut în această dolină. Cu această ocazie prima dolină și-a pierdut alimentarea cu apă și dezvoltarea sa a intrat într-o nouă fază, astfel s-au format continuu adâncituri în formă de placă închisă fără doline.
Cel mai probabil așa s-a întâmplat și în canionul de sare, între crăpăturile stâncilor cu sare pârâul cu ajutorul unei doline și-a găsit o cale și a format o potecă, mai târziu s-a format un sistem corelat de peșteri, iar după colapsul și eliberarea parțială a acestuia s-ar fi creat canionul de sare.
În prezent pe lângă secția de geografie a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, Fundația Csolnoky Jenő are grijă de curățenia și funcționarea în scop turistic a rezervației canionului de sare.
Webpage: salinapraid.ro
