Betöltés

Bazilica și Mănăstirea Franciscană Șumuleu Ciuc

Bazilica Șumuleu Ciuc

Prima biserică în stil gotic a fost construită la Șumuleu Ciuc între anii 1442-1448. Voievodul Iancu de Hunedoara  contribuie, de asemenea, la construirea acesteia sa donând o parte din prada bătăliilor cucerite cu trupele turcești. A fost sfințită în 1448 și a fost închinată Fecioarei Maria.

În anul 1661, turcii au dat foc bisericii și au măcelărit locuitorii locali s-au refugiat în biserică. Rămășițele lor se odihnesc într-un mormânt comun în piața din fața bisericii.

De asemenea, a suferit pagube semnificative în 1694 în timpul invaziei tătarilor. Acest atac a fost respins de localnici cu ajutorul lui Ferenc P. Nizet, un profesor călugăr franciscan de origine belgiană și al elevilor săi.

În secolele XVII – XVIII biserica se afla în continuă reconstrucție și dezvoltare, numărul credincioșilor a crescut deasemenea, așa că în 1802 s-a luat decizia de a construi o nouă biserică. Lucrările de construcție au început în 1804 conform planurilor arhitectului Konstantin Schmidt. Noua biserica s-a constriut în stil baroc și a fost finalizată în 1830. Mai apoi s-au construit cele două turnuri. Prima Liturghie a avut loc la 31 octombrie 1802. Materialul de piatră al bisericii demolate din vechea biserică a fost, de asemenea, încorporat în noua clădire. Statuia Fecioarei Maria de pe fațada bisericii este lucrarea meșterului Rothenbacher din Brașov și a fost așezată în 1837. Episcopul Transilvaniei Fogarassy Mihály  a sfințit biserica la 20 august 1876. Cele mai multe picturi au fost realizate de pictorul și sculptorul Papp Miklós din Brașov. Un cadru de ușă și o fereastră de pivniță au rămas intacte din vechea biserică. Orga a fost cumpărată în 1659 la Brașov de Johannes Kájoni, de la maestrul constructor de organe Eperjesi János. Aceasta a fost parțial arsă în timpul atacului turcilor din 1661. A fost reparat de Johannes Kájoni în 1664. Orga folosită astăzi a fost construită în 1931 de Wegenstein Lipót și fii, are 2824 de fluiere și este una dintre cele mai frumoase organe din Transilvania. Arca principală a bisericii a fost realizată de maestrul Erőss József din Târgu Mureș în 1834, acesta fiin și un  chronosticon latin. Literele roșii ale reprezintă anul în care a fost făcut arca. Cea mai mare valoare a acesteia este statuia Fecioarei Mariei, realizată în stil renascentist, plasată în spatele altarului principal. Statuia care înfățișează Femeia îmbrăcată în soare a fost realizată între anii 1510-1515. Statuia este atribuită operei unui sculptor transilvănean.

 

Pe lângă altarul principal, există 8 altare în biserică: Sf. Francisc, Sf. Ana, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Apolonia, Sf. Antonie, Sf. Elisabeta, Sf. Ioan de Nepomuc și Sf. Margareta. Lângă statuia Mariei se află statuile Sfântului Ștefan și Sfântului Ladislau. Biserica este, de asemenea, decorată cu statui ale Sfântului Antonie și Sfântului Iosif. Ferestrele de sticlă ale bisericii au fost realizate în Cehia în 1905. Mormăntul lui Mikes Kelemen căpitanului șef al Ținutului Secuiesc este zidit în catedrală.

Are de asemenea, trei capele: Capela Salvator, Capela Suferință lui Iisus și Capela Sf. Antonie. Capelele stau pe dealul Kissomlyó.

În 1444, în perioada inițială de construcție a bisericii originale, Papa Eugean al IV-lea a încurajat oamenii să doneze și să ajute la construirea bisericii. În schimb, a permis un pelerinaj în cinstea Fecioarei Maria. În 1567, când prințul unitarian János Zsigmond a lansat o campanie de reformă religioasă în Gheorgheni, Casin și Ciuc, localnicii s-au adunat înarmați împotriva armatei sâmbăta Rusaliilor. În timpul bătăliei, femeile și copiii s-au rugat în templu. Prințul a pierdut bătălia, localnicii și-au păstrat credința. În amintirea acestei victorii și ca recunoștință pentru ajutorul Fecioarei Maria, credincioșii au promis să facă un pelerinaj închinat Fecioarei Maria la Șumuleu Ciuc în fiecare sâmbătă de Rusalii. Astăzi, sute de mii de creștini iau parte la pelerinaje.

Mănăstirea Franciscană din Șumuleu Ciuc

Există evidențe ale existenței ordinului franciscan la Șumuleu Ciuc încă din anul 1352. În 1400 Papa Bonifaciu al IX -a autorizat înființarea mănăstirii franciscane. În 1442, odată cu construcția bisericii, a început și construcția mănăstirii. Lucrările au fost finalizate în 1448, odată cu finalizarea construcției bisericii. A fost incendiat împreună cu biserica în timpul atacului turcilor din 1661. În 1694, în timpul invaziei tătarilor, cu conducerea de profesorul călugăr franciscan Ferenc P. Nizet studenții din școala mănăstitii au simulat un atac provocând astfel panică în rândul tătarilor, ajutând astfel localnicii să respingă atacul. Din 1630 în mănăstire a existat internat pentru elevi. În mănăstire  din secolul al  XVI-lea a existat o educație de nivel elementar. Mai mulți călugări au predat la școla mănăstirii.

Ca urmare a lucrărilor de construcție între 1773 și 1779, mănăstirea și-a căpătat forma actuală.

Una dintre figurile proeminente a mămătirii este Johannes Kajoni (1629 / 30-1687), călugăr, polihistor. Sub conducerea sa, în 1675, călugării au fondat o tipografie în mănăstire. Aici s-au tipărit nu numai cărți de muzică bisericească, cărți bisericești, ci și manuale. Mai târziu, pe lângă tipografie, a funcționat și o editură de carte. Au fost tipărite și apoi completată de încă două ori de colecția de cântece ale Cantionale Catholicum. Călugării franciscani sunt considerați a fi pionieri muzicali și dezvoltatori ai muzicii bisericești din  Transilvaniei. Biblioteca mănăstirii are cea mai bogată colecție bisericească din Transilvania, cu multe tipărituri antice, codice pictate și rarități de carte.